News

Press Release

Forumul pentru investiții: dialog între investitori și Guvernul României

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a organizat astăzi „Forumul pentru investiții” cu participarea Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ciucă.

Evenimentul a inițiat dialogul necesar între investitori și Guvernul României pentru a găsi împreună cele mai bune măsuri pentru găzduirea companiilor noi care doresc să investească, pentru asigurarea continuității celor care desfășoară deja activitatea în România și, în același timp, soluții privind relocările companiilor afectate de conflictul militar din Ucraina. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost însoțit de miniștrii care coordonează domeniile cheie pentru economie, Ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu, Ministrul Energiei, domnul Virgil Popescu, Ministrul Economiei, domnul Florin Spătaru și Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Interimar, domnul Marcel Boloș.

Mesajele transmise de prim-ministru au fost de susținere și încurajare a investițiilor, sublinind alocarea record de 88 miliarde lei pentru bugetul de investiții și i-a asigurat pe participanți cu privire la deschiderea Guvernului pentru continuarea dialogului cu mediul de afaceri pentru a găsi împreună cele mai eficiente măsuri pentru redresarea economică. Miniștrii prezenți au detaliat măsurile economice și de sprijin pe care Guvernul le-a adoptat în contextul conflictului din Ucraina, dar și pe cele aflate în curs de elaborare pentru perioada următoare.

Reprezentanții FIC au subliniat că în aceste vremuri dificile, companiile membre au oferit sprijin umanitar, au contribuit financiar, cu produse și servicii pentru refugiații din Ucraina. În egală măsură, o atenție sporită trebuie acordată și economiei prin accelerarea măsurilor de debirocratizare, digitalizare și atragerea investițiilor. România are avantajul de a fi stat membru UE și NATO, ceea ce oferă un sentiment de stabilitate și afiliere la direcțiile comune pentru creșterea economică durabilă.

În cadrul evenimentului s-au discutat posibile opțiuni pentru promovarea investițiilor străine în România după modelele din Polonia sau Cehia. Este necesară organizarea unui sistem care să asigure investitorilor acces facil la informații la nivel național, dar și regional precum: forță de muncă disponibilă, infrastructură, clădiri și hale, furnizori, acces la educație și sănătate, etc. Pe termen mediu, un organism de promovare a investițiilor care să asigure dialogul și datele consolidate este esențial pentru România. De asemenea, mediul de afaceri împreună cu miniștrii de resort au abordat subiecte privind stabilitatea regimului fiscal, măsurile de susținere pentru sectorul energetic, deblocări legislative pentru soluții de digitalizare flexibile și instrumente financiare disponibile pentru mediul de afaceri în perioada următoare. Nu în ultimul rând, a fost subliniată necesitatea urgentării măsurilor pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, mai ales cele din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.

Participanții au salutat deschiderea spre dialog a guvernului, pe care o consideră un element esențial, în special în contextul crizelor recente și s-au arătat pregătiți să ajute la promovarea României ca destinație pentru investiții.