Prin măsurile adoptate și aplicate încă de la începutul crizei sanitare, România a dovedit că principala preocupare este depășirea problemelor din sistemul de sănătate, asigurarea securității cetățenilor săi, în paralel cu susținerea economiei. Consiliul Investitorilor Străini (FIC) salută adoptarea bugetului de către Parlament și consideră că acesta reflectă o viziune echilibrată și favorabilă relansării economice a României.
Considerăm că elementele centrale ale construcției actualului buget sunt bine conturate prin estimarea realistă a veniturilor viitoare și încadrarea deficitului bugetar general consolidat (de 7,16%) în limite acceptabile la nivelul UE. Toate acestea pot asigura succesul implementării măsurilor din programul coaliției de guvernare, cum ar fi stabilitatea nivelului de taxare, asigurarea reducerii cheltuielilor administrative în următorii ani, continuarea consolidării fiscale și orientarea către proiecte mari de investiții. Un alt element important este alocarea a 5,5% din PIB pentru investiții, ceea ce arată o regândire în perspectivă a priorităților. Investițiile programate în acest an ating un maxim istoric, însumând 61,4 miliarde RON și pot juca rolul de catalizator în relansarea creșterii economice. În plus, bugetul prevede o alocare substanțială pentru contribuția statului la proiectele de investiții cu finanțare europeană (cofinanțări 2,9% din PIB), fiind un bun indicator pentru o absorbție mai mare a fondurilor și transmite un semnal pozitiv mediului de afaceri, ce încă resimte efectele generate de criza sanitară.
FIC consideră că provocările bugetare curente pot fi rezolvate printr-o serie de măsuri a căror implementare nu presupune un efort financiar suplimentar, atâta timp cât este asigurată voința politică.
Ne referim în principal la potențialul de creștere a veniturilor prin îmbunătățirea sistemului de colectare a veniturilor bugetare și digitalizarea ANAF, dar mai ales prin crearea și implementarea unei viziuni prin care România să atragă investiții cu valoare adăugată ridicată, ce pot juca un rol important în stimularea viitoare a creșterii economice sustenabile. Implementarea unor reforme structurale va ajuta la menținerea echilibrelor bugetare, în special dacă se vor face ajustări ale cheltuielilor administrative, coroborate cu lansarea de proiecte de investiții publice și private. În acest mod se poate asigura depășirea contextului curent și succesul României pe termen mediu și lung.
Credem că investițiile străine directe pot avea o contribuție semnificativă în relansarea economică și de aceea reiterăm necesitatea conturării unor măsuri legislative și a unor structuri instituționale dedicate atragerii de investiții străine, considerând acest domeniu o prioritate pentru perioada următoare. Din acest punct de vedere, FIC rămâne un partener activ de dialog ce poate sprijini autoritățile în astfel de demersuri.