Creșterea atractivității României pentru investiții străine directe (ISD) a fost o prioritate constantă pe agenda Consiliului Investitorilor Străini (FIC) în cei peste 25 de ani de activitate. Un element esențial în atragerea investițiilor străine este aderarea României la structurile internaționale. Atât aderarea la NATO, cât și mai târziu la UE au fost evenimente care au impulsionat creșterea ISD în statele din Europa Centrală și de Est.
În cazul României, privind ultimele 2 decenii, putem observa că ponderea stocurilor de ISD ca procent din PIB s-a dublat din 2003 înainte de aderarea la NATO (21%) până în 2022 (crescând la aproximativ 39% din PIB) potrivit datelor UNCTAD[1]. Și la fel de important, dacă privim spre ponderea intrărilor de capitaluri străine în economia Romîniei în fiecare an, acestea au avut un aport semnificativ la creștere și investiții, reprezentânt în ultimii 9 ani (cu excepția anului de pandemie 2020) între 10 și 15% din formarea brută de capital fix națională.
Aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) va reprezenta un alt pas important în atragerea investițiilor străine în România, după cum putem observa din exemple țărilor din regiune, conform datelor statistice ale ONU și ale Băncii Mondiale. Cehia a devenit membră în 1995 și a înregistrat o creștere a stocului de ISD de la 12% la 70% din PIB. Ungaria a aderat în anul 1996 și putem observa o creștere a ponderii stocului de ISD în PIB de la aprox. 24% până la 59% în 2022. În mod similar, în Polonia stocul de ISD a crescut de la 7% în 1996 când a obținut statutul de membru OECD la 40% din PIB. Estonia a aderat în 2010 și are în prezent aprox. 79% ponderea stocurilor ISD în PIB, atingând un maxim de 96% din PIB in 2020. Letonia a aderat în 2016, iar în doar 5 ani a crescut de la 54% la 59% ponderea stocului de ISD în PIB.
Direcțiile stabilite de OCDE sunt aliniate și cu viziunea FIC pentru dezvoltarea sustenabilă a țării pentru următorii 20 ani. Sub umbrela proiectului „Va Urma” (https://vaurma.ro/) dezvoltat de FIC am discutat împreună cu Guvernul, cu reprezentanții Parlamentului și ai structurilor internaționale o serie de măsuri care sunt convergente cu standardele pe care țara noastră trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la OECD. Atât studiile de specialitate, cât și Va Urma arătă că reformele structurale în domeniile cheie implementate în țările OCDE, cum ar fi educația, fiscalitatea, companiile de stat, capacitatea administrativă pot aduce creșteri de până la 1 punct procentual la rata anuală de creștere a PIB.
România poate obţine recunoaşterea internaţională care vine împreună cu aderarea la OCDE, în special posibilitatea atragerii de investiţii străine directe (ISD) cu valoare adăugată care ar diminua presiunea asupra bugetului de stat. Pentru unele companii, aderarea la OCDE este una dintre condiţiile necesare pentru a investi într-o anumită ţară, fiind ca o garanţie pentru standarde economice şi legislative ridicate și prin urmare, este nevoie de o abordare mai coerentă și strategică din partea României în ceea ce privește ISD.