Membrii Comitetului Director al Consiliului Investitorilor Străini (FIC) s-au întâlnit în data de 19 februarie cu Prim-ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, Viceprim-ministrul și Ministrul Finanțelor, domnul Tánczos Barna, Viceprim-ministrul, domnul Marian Neacșu, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja și Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, doamna Simona Bucura-Oprescu. Temele principale au vizat strategia de dezvoltare a României pe termen lung, stimularea investițiilor private și reforma fiscală.

Reprezentanții FIC au subliniat că rezultatele FIC Business Sentiment Index arată o tendință de amânare a investițiilor din cauza incertitudinii politice, a deficitului bugetar și a măsurilor fiscale. Prim-ministrul României a transmis investitorilor că prioritatea guvernului în perioada următoare va fi îmbunătățirea colectării, diminuarea cheltuielilor și atragerea fondurilor europene pentru a reduce cât mai mult presiunea asupra bugetului de stat conform planului de ajustare bugetar.

FIC și-a reafirmat angajamentul de a colabora cu guvernul pentru a identifica măsurile cele mai sănătoase pentru economia României, însă a subliniat, că taxele pe investiții vor avea efecte negative asupra economiei pe termen mediu-lung, și în final, asupra contribuțiilor la bugetul de stat. Reprezentanții Guvernului și-au arătat deschiderea de a lucra alături de FIC pentru a analiza posibile scenarii care să reducă povara asupra investițiilor, pentru a identifica măsuri pentru stimularea investițiilor și pentru a aduce mai multe clarificări acolo unde sunt necesare.

FIC va pune le dispoziția guvernului întreg pachetul de analize și studii macroeconomice pregătite de experții FIC și va continua să contribuie la setarea unei viziuni pe termen lung pentru devoltarea României. FIC și reprezentanții guvernului au agreat că este necesar un cadru de dialog constant cu toți actorii importanți pentru a putea să schimbăm împreună percepția internațională asupra țării noastre și să identificăm soluții concrete pentru redresarea economică, stimularea investițiilor și păstrarea ratingului de țără stabil.